Amenajarea terasei acoperite: armonie între interior şi exterior

Amenajarea terasei acoperite cu sticla armonie intre interior si exterior

Terasa poate fi un spațiu excelent pentru relaxare, timp de calitate, hobby-uri, grădinărit sau, de ce nu, munca de acasă. Este alegerea ta cum o amenajezi și ce destinație vrei să îi oferi, însă versatilitatea unui astfel de spațiu rămâne inegalabilă. De la un simplu refugiu, direct în mijlocul agitației cotidiene, până la un cadru intim și exclusivist, în care te poți bucura de o experiență gastronomică deosebită, cu familia sau prietenii, într-o atmosferă desăvârșită, o terasă îți poate oferi tot ce ai visat. 


Mai mult decât atât, sticla rafinată, pe lângă proprietățile izolatoare termice și acustice de excepție, devine un ecran către priveliști sublime, conectându-te cu frumusețea naturii în fiecare moment al zilei.

1. Amenajarea unei terase acoperite: un plan detaliat, pas cu pas

Procesul de amenajare a terasei, mai ales când îți dorești cel mai bun rezultat cu putință, presupune mai multe etape, ce trebuie parcurse cu răbdare, progresiv, întrucât ai nevoie să îți conturezi o idee clară despre produsul final, înainte de a trece la implementare. Există mai multe aspecte de care trebuie să ții cont, ceea ce poate părea complicat la prima vedere, însă, în cele din urmă, etapizarea îți va oferi mai multă claritate.


Așadar, iată care sunt pașii de urmat în conturarea planului de amenajare pentru o terasă închisă:


  1. Evaluarea spațiului și a bugetului. Primul pas ține de evaluarea spațiului acoperit de terasă și de stabilirea bugetului alocat pentru amenajare. Acești doi factori vor influența atât materialele pe care le vei folosi, cât și destinația pe care o vei oferi terasei. Spre exemplu, un spațiu de mici dimensiuni nu va fi potrivit pentru o masă mare, cu scaune și tot felul de plante, însă ți-ai putea amenaja un mic atelier pentru desfășurarea unui hobby sau un colț de citit.
  2. Stabilirea scopului terasei. Odată evaluate spațiul și bugetul, te poți gândi la modul în care vei utiliza terasa închisă. Aceasta poate deveni o extensie a livingului, o zonă de relaxare, un spațiu pentru servit masa, un birou sau orice altceva îți dorești.
  3. Alegerea materialului de acoperire. Terasa poate fi acoperită cu o varietate de materiale, în funcție de preferințele și nevoile proprietarului, printre cele mai cunoscute opțiuni numărându-se panourile de policarbonat, lemnul, pergolele, copertinele și plasele anti-insecte. Cea mai bună alegere, însă, rămâne sticla, caz în care primul pas va fi reprezentat de alegerea tipului de sticlă (clară, parsol bronze, parsol gri sau matelux, sablată chimic) și a tipului de închidere. Această decizie va influența lumina naturală, ventilarea și aspectul terasei închise. Etanșeizarea cu bandă magnetică, spre exemplu, este o inovație Valedo ce prezintă un avantaj vizual estetic major, printr-o suprafață cu transparență maximă, ce permite luminii să învăluie tot interiorul.
  4. Asigurarea izolației termice și acustice. Dacă îți dorești ca terasa să fie confortabilă, indiferent de condițiile exterioare, asigură-te că se realizează o izolație termică și acustică adecvată.
  5. Designul interior al terasei, influențat în mod special de destinația aleasă, poate fi modern, rustic, elegant, vesel și colorat, industrial, oriental, scandinav și așa mai departe. Este foarte important să ții cont de preferințele personale, pentru a crea un spațiu primitor și confortabil, în care să te simți bine. Uneori, poate fi chiar recomandat să iei legătura cu un designer de interior, dacă îți dorești un spațiu armonios și realmente spectaculos.

Poate părea un demers anevoios, însă rezultatul va fi un spațiu complet transformat, pe care îl vei putea folosi exact așa cum îți dorești și care va aduce, printre altele, și un plus de valoare construcției deja existente.


2. Amenajări de terase închise: soluții de închidere

Amenajari de terase inchise solutii de inchidere - vedere spre oras de la balcon

În alegerea stilului și designului terasei tale, este recomandat să pleci de la nevoile pe care le ai. Desigur, amenajarea unei terase închise poate fi o decizie bazată exclusiv pe o viziune estetică, însă, în cele mai multe cazuri, acesta este doar motivul secundar, cel principal fiind reprezentat de o nevoie concretă. 


Închiderea terasei cu sticlă este o soluție excelentă pentru mai multe probleme cu care te poți confrunta:


  • Spațiu nefuncțional. Dacă este vorba despre o casă, poți avea un spațiu, sub formă de terasă sau balcon, care să nu fie funcțional o mare parte din an. Acoperindu-l cu sticlă, îi poți oferi o cu totul altă destinație.
  • Lipsa unui spațiu pentru musafiri în afara locuinței. Mai ales pe timp de vară, petrecerea timpului în aer liber este foarte apreciată, însă ar fi bine ca spațiul respectiv să fie răcoros. Disconfortul termic este dificil de controlat în spațiu deschis, astfel încât, prin închiderea cu sticlă, terasa poate fi răcită și transformată într-un loc foarte plăcut, ideal pentru servit o cafea sau un cocktail alături de prieteni.
  • Praful și murdăria pot fi o problemă foarte deranjantă, mai ales în zonele rezidențiale noi, unde lucrările de construcție în desfășurare creează nori de praf ce se depun pe terasa ta și, indiferent cât de des ai curăța-o, pare mereu îmbâcsită. Pereții de sticlă pot elimina această neplăcere, iar tu îți vei redobândi spațiul de relaxare, igienic și confortabil.
  • Dacă ți-ai mobilat terasa, temperaturile extreme pot fi un factor de risc în ceea ce privește conservarea mobilierului. Închiderea terasei ajută la protecția bunurilor din acel spațiu, atât în sezonul rece, cât și în cel cald. Creând acest mediu controlat, terasa poate îmbunătăți semnificativ durabilitatea și conservarea mobilierului, deoarece ține la distanță factori precum umiditatea și ploaia.

Astfel, închiderea terasei cu sticlă poate aduce multiple beneficii, de la protecție împotriva vremii nefavorabile și creșterea confortului interior, până la extinderea spațiului locuibil și îmbunătățirea aspectului estetic al locuinței. Ține de tine să găsești motivația pentru această schimbare și să începi demersurile în acest sens. În continuare, iată ce soluții sunt recomandate:


    • Închiderea terasei cu geamuri glisante, pentru un design practic și deosebit

Poți opta pentru închiderea terasei cu geamuri glisante: ​un sistem conceput să fie 100% etanș, pentru a menține spațiul interior protejat și sigur, dar păstrând, în același timp, vizibilitatea. Când îți dorești să petreci timp pe terasă, geamurile glisante îți oferă posibilitatea de a te conecta rapid cu exteriorul, prin deschiderea ușoară a panourilor de sticlă, iar în caz de vreme nefavorabilă, te ține la adăpost de ploaie sau vânt.

    • Închiderea cu un sistem automat de geamuri tip ghilotină 

Terasa ta se poate transforma, doar apăsând un buton, într-un spațiu deschis, aerisit, dar protejat de o balustradă din sticlă. Panourile de sticlă glisează în jos, spre podea, fără a te incomoda în vreun fel, astfel încât să nu îți stânjenească, în niciun fel, activitățile. Sistemul Valedo MotionGlass are un design elegant și permite maximizarea fluxului de lumină naturală în interior, oferind o vedere panoramică spre spațiul exterior. În plus, are avantajul unei mentenanțe ușoare, prin rabatarea panourilor în interior, pentru o curățare facilă.


2.1. Amenajări de terase închise la casă

Terasele la casă sau vilă sunt mult mai generoase, de regulă, ceea ce îți conferă ție, ca proprietar, libertatea de a explora diverse idei de design și de a îmbina stiluri diferite, pentru a crea un spațiu unic și rafinat.


Terasele închise la casă devin o prelungire naturală a locuinței, adăugând un spațiu suplimentar. Aici, îți poți amenaja un living în aer liber, o zonă de dining sau un spațiu de relaxare unde să poți petrece timp de calitate alături de familie și prieteni.


Datorită generozității spațiului, terasele închise de la casă pot fi amenajate ca spații multifuncționale. Astfel, poți îmbina o zonă de relaxare cu un spațiu dedicat activităților creative sau un colț pentru citit și meditație cu unul pentru fitness, fără a fi nevoit să faci un compromis și să renunți la un spațiu despre care știi că ți-ar plăcea. 


Terasele închise la casă oferă oportunitatea de a aduce mai aproape și mai multă verdeață și natură. Grădinăritul pe terasă, utilizarea plantelor și a unor elemente naturale în design pot crea o conexiune plăcută cu natura.


2.2. Amenajări de terase exterioare închise la apartamente

Terasele apartamentelor pot avea dimensiuni mai reduse comparativ cu cele ale unei vile. Totuși, cu puțină creativitate, și acestea pot fi transformate în spații practice și primitoare. 


Înlocuirea balustradelor clasice cu ferestre de sticlă glisante sau culisante permite iluminarea naturală, dar ține la distanță praful și insectele. Pentru a optimiza spațiul limitat, orientează-te spre mobilier modular, eventual pliabil, ce poate fi depozitat cu ușurință atunci când nu este utilizat, pentru a lăsa spațiul disponibil altor activități.


Dacă îți plac plantele și vrei să fie parte din designul tău, optează pentru jardinierele verticale, ce aduc un plus de viață și prospețime, fără a înghesui celelalte elemente. 


Există, totodată, terase de apartament foarte generoase, în cazul cărora poți opta pentru soluții de compartimentare interioară, pentru a crea mai multe zone ale unui adevărat sanctuar al relaxării. Dacă ai privilegiul să locuiești într-un astfel de spațiu, nimic nu te împiedică să instalezi acolo o piscină și șezlonguri, pe timp de vară, sau un hamac cu copertină, pentru puțină umbră. De asemenea, poți contura o zonă de luat masa, precum și una de socializare: cu scaune, leagăne, fotolii și așa mai departe.


În concluzie, amenajarea teraselor închise la case și apartamente oferă multiple posibilități de a crea spații funcționale, confortabile și estetice. Cu ajutorul soluțiilor de închidere adecvate și alegerea mobilierului potrivit, terasa închisă poate deveni un loc preferat pentru petrecerea timpului liber și pentru a te conecta cu natura, indiferent de condițiile exterioare

3. Idei de amenajare pentru terasa închisă


Idei de amenajare pentru terasa inchisa - terasa inchisa langa usa maro mare, alee cu piatra

Amenajarea unei terase închise poate fi o oportunitate minunată de a crea un spațiu confortabil și funcțional, ce poate fi folosit pe tot parcursul anului, indiferent de temperatura de afară. Iată câteva idei de amenajare pentru terasa închisă:

  • Zonă de relaxare. Una dintre cele mai comune destinații pentru terasa închisă este aceea de zonă confortabilă, de relaxare. Amenajată cu canapele, fotolii sau scaune tip leagăn suspendat, câteva perne moi, o măsuță de cafea și câteva plante, terasa poate deveni un loc de relaxare și un refugiu pentru reîncărcarea bateriilor, seara sau pe parcursul zilei.
  • Spațiu pentru servit masa. Dacă ai un spațiu suficient de generos pentru o masă și câteva scaune, atunci poți amenaja cu succes o zonă de luat masa, în timpul căreia te vei bucura și de o panoramă fabuloasă. Experiența poate fi completă, alegând un acoperiș din sticlă, modern și elegant.
  • Birou pentru acasă. Dacă lucrezi de la domiciliu și simți nevoia unui spațiu nou de lucru, terasa poate fi o soluție excelentă.
  • Spațiu de joacă pentru copii. Cei mici vor fi în extaz la vederea unui spațiu de joacă doar al lor: în funcție de cât de generos este acesta, poți instala tot felul de jocuri și echipamente. Nu doar că îi vei ține fericiți și ocupați, însă închiderea terasei cu sticlă securizată le va oferi, totodată, un spațiu sigur.
  • Grădină interioară. O mică seră sau grădină de flori este visul oricărui pasionat de plante. Folosind ghivece și suporturi pentru plante, nu doar că vei crea un spațiu colorat și parfumat, însă acesta va fi unul primitor și plin de prospețime.
  • Zonă de lectură. Poți crea cu ușurință o zonă confortabilă pentru lectură, cu un fotoliu sau un hamac și o bibliotecă cu toate cărțile preferate sau pe care vrei să le citești.
  • Spațiu de fitness. Dacă vrei să te menții în formă sau să faci mai mult sport, îți poți amenaja un spațiu pentru exerciții fizice. O bandă de alergat și echipamentele pentru exerciții de forță sunt un început foarte bun.
  • Zonă de divertisment. Instalând un televizor, o consolă și un sistem audio, terasa închisă devine sală de cinema, în care poți petrece seri memorabile cu familia sau prietenii, la un film sau un meci de fotbal.

Îți poți personaliza terasa începând cu alegerea funcționalității, și până la ultimele accente decorative: tablouri, oglinzi, perdele, lămpi decorative, lumânări parfumate, flori și covoare, prin care să o transformi în „acasă”. Fiecare nuanță de familiaritate și fiecare detaliu ales vor face din terasa ta un loc special, unde vei crea amintiri frumoase și vei trăi momente de bucurie cu cei dragi.

4. Amenajarea terasei închise cu sticlă: avantajele care te vor convinge că e potrivită pentru tine


Amenajarea unei terase închise cu sticlă aduce cu sine o serie de avantaje, nu doar de estetică și întreținere facilă, ci și de rezistență, durabilitate, izolație, eficiență termică și confort, datorită deschiderii prin glisare și pliere la capăt.


  • Design și mentenanță

Cele mai tangibile avantaje ale unei terase închise cu sticlă țin de estetică și întreținere facilă. Sticla este un material ușor de curățat și întreținut. Simpla ștergere, regulată, cu o soluție de curățare specială va menține sticla curată și strălucitoare.

  • Luminozitate și senzație de spațiu deschis

Întrucât sticla permite luminii naturale să pătrundă în terasă, se creează o atmosferă luminoasă și plăcută în interior. Senzația de spațiu deschis va face ca terasa să pară mai mare și mai primitoare. Unul dintre principalele avantaje este capacitatea de a păstra contactul vizual cu exteriorul, pentru a te putea bucura de priveliștile spectaculoase, fie că este vorba despre un peisaj natural înverzit, un oraș vibrant sau un cer înstelat. Terasa va deveni un punct focal al casei, unde întreaga familie și invitații tăi se pot aduna pentru momente de relaxare și socializare.


  • Transparență & Etanșare

Spre deosebire de alte materiale, sticla nu obstrucționează priveliștea, așa încât tu să te poți bucura de o panoramă largă, completă, în fiecare moment. Izolația termică și fonică se numără printre cele mai puțin apreciate beneficii, însă nu trebuie subestimate: economia la electricitate și designul estetic joacă un rol esențial în crearea unui spațiu confortabil și eficient energetic, iar banda magnetică ține la distanță umezeala, condensul și mucegaiul, pentru ca tu să poți respira un aer curat și proaspăt în fiecare moment al zilei.


  • Extinderea sezonului de utilizare

Cu o terasă închisă cu sticlă, te poți bucura de spațiul exterior pe tot parcursul anului, pentru a putea savura momente de relaxare în orice sezon, indiferent de vremea de afară. În plus, pe lângă intemperii, închiderea terasei cu sticlă îți oferă și protecție împotriva insectelor, ce ar putea fi destul de deranjante, mai ales în sezonul cald.


Așadar, terasa închisă poate fi un birou la domiciliu, un spațiu dedicat activităților artistice sau chiar o sală de sport personală. Amenajarea teraselor închise la casă sau vilă reprezintă o oportunitate excelentă de a exploata un spațiu generos și de a crea un loc plăcut, confortabil și exact pe gustul tău, de care te vei dezlipi cu greu.



Sursă foto: valedo.ro








Amenajarea terasei acoperite: armonie între interior şi exterior
VALEDO SYSTEMS S.R.L., Oana Diaconescu 10 august, 2023
Partajați această postare
Etichete
Arhivează
Logare pentru a lăsa un comentariu
Amenajare birouri - sfaturi practice şi recomandări pentru un loc de muncă bine organizat ce insuflă inspiraţie şi productivitate